duminică, 21 octombrie 2012

Farmecul unei duminici de octombrie


Astăzi a fost o zi minunată!  O încântătoare zi de toamnă, cu temperaturi de peste 20 de grade, cu soare arzător și culori calde ce învăluiau câmpiile și pădurile. O zi numai bună pentru ieșit în natură. Și pentru descoperit atracțiile turistice (mai puțin cunoscute) ale județului Bihor. Așadar, destinația a fost Peștera cu cristale din Mina Farcu și Peștera Meziad.

Încercînd să spargem monotonia drumului deja cunoscut spre Beiuș, am decis să testăm un nou drum, astfel că la Hidișelul de Sus am virat la dreapta, îndreptându-ne spre Lăzăreni și trecînd apoi prin Holod. Am descoperit un traseu deluros mai spectaculos, mai pitoresc și mai înalt și, totodată, mai puțin circulat.

Am ales ca primă destinație peștera cu cristale din mina Farcu, despre care citisem în presă la vremea inaugurării ei, cu ocazia zilelor comunei Roșia (în urmă cu aproximativ 1-2 luni) și care este situată la ieșirea din comuna Roșia, pe dealul Farcu. Peștera este una recent descoperită, în anul 1987, prin avansarea frontului de lucru al galeriei miniere Farcu (o importantă sursă de bauxită). Ghid ne-a fost Valentina, o tânără simpatică și vorbăreață din comuna Roșia, care își împarte viața între facultate și jobul de ghid turistic. Ne-a condus în interiorul minei, unde ne-a prezentat mai întâi muzeul minier, apoi am traversat un coridor lung și am urcat la un nivel superior, unde este amenajată Peștera cu cristale. Cristalele sunt din calcit, translucid-albicioase, deosebit de frumoase, însă din păcate ceea ce se poate vedea acum este doar o mică parte din ceea ce cuprindea peștera în trecut, înainte să fie vandalizată prin ruperea și furtul cristalelor. Vizitarea peșterii costă 15 lei și este permisă fotografierea.

La ieșirea din peșteră, nu puteam rata ocazia de a încerca tiroliana, pe o distanță de 300 de metri, contra sumei de 10 lei. A fost o experiență interesantă dar prea scurtă, cu mari emoții la început, însă încununată de o senzație de eliberare la final.

Din comuna Roșia, am revenit în Remetea și am cotit-o spre stânga, pentru a ajunge la următoarea destinație – Peștera Meziad, nu înainte de a face un scurt popas pentru a admira stejarul secular din Remetea  – un stejar din specia stejar pedunculat, devenit emblemă a comunei Remetea și declarat monument al naturii, care străjuiește drumul de aproape 400 de ani.

Peștera Meziad este asemuită cu o imensă catedrală gotică subterană, care poate fi vizitată pe un traseu turistic lung de 1100 de metri, pe durata a aproximativ 45 de minute, la prețul de 15 lei. A fost locuită încă din paleolitic și neolitic de Homo sapiens și de animale precum ursul de cavernă.  Ea oferă, de asemenea, condiții prielnice pentru hibernarea liliecilor, existând, de altfel, o foarte mare colonie de lilieci (8 specii) în Sala liliecilor.
Peștera face parte din complexul de peșteri din Munții Pădurea Craiului și Munții Bihorului, alături de peșterile Urșilor, Vadu Crișului, Unguru Mare din Șuncuiuș și Farcu.
Interiorul impresionează prin grandoare și formațiuni calcaroase deosebite, lăsând loc imaginației să le denumească pe baza asemănărilor cu elemente din lumea animală, vegetală sau orice altceva din lumea înconjurătoare.

La întoarcere, am poposit la niște rude pe care nu le mai văzusem de câțiva ani. O familie de oameni simpli, dar adorabili, un microcosmos în care își găseau locul de la străbunica cea bătrână, bunica și bunicul, fiica și ginerele, până la fetele lor zburdalnice, înconjurate de pisici și găinușe pitice. Dincolo de toate, m-a impresionat profund felul în care ne-au primit, deschiderea lor totală, seninătatea și încrederea. Doamne, cât ne-am bucurat cu toții – eu că i-am cunoscut, ei că ne-au (re)întâlnit.

Am plecat de acolo cu un sentiment de preaplin sufletesc și nesfârșită mulțumire, din care am simțit nevoia să vă împărtășesc și vouă.