După o lungă absenţă

5 iulie 2011… data ultimei mele postări pe blog… ce repede zboară timpul… aproape că uitasem că am un blog, până mi-a atras atenţia o prietenă că n-am mai postat nimic de ceva vreme…

Ce-am făcut în aceste 2 luni de absenţă? Multe, dar atât de mărunte… serviciu, lecturi, plimbări, excursii. A fost o vară săracă în evenimente culturale (ca, de altfel, toate verile), o perioadă de amorţeală, de peregrinări, meditaţii, culori şi multe-multe poze.

Am colindat meleaguri  frumoase, am strâns buchete de amintiri, prinse atent sau neglijent în cadre, în pagini de suflet sau de carte, în ecouri de melodii, disipate în unghere…  Mii de poze, o parte nesortate încă, aşteaptă să le privesc şi, prin ele, să retrăiesc magia locurilor, a simţurilor…

Gândul îmi zboară încă la vacanţă, departe, e suficientă o clipă de visare, o frântură de amintire ca să mă las furată şi să mă transpun cu totul în universul acela, regăsind cu greu calea de întoarcere spre prezent, spre cotidian…

Aseară am terminat de citit cartea « În altă viaţă » de Marc Levy, o poveste dincolo de raţiune, care te poartă (spre final) într-o lume a vieţilor succesive, a sufletelor pereche care se caută pe parcursul fiecăreia dintre aceste vieţi spre a-şi împlini - iar şi iar - povestea de iubire… Într-o lume a experţilor în pictură, a proprietarilor de galerii de pictură şi a caselor de licitaţii, Jonathan şi Clara se întâlnesc şi simt ceva magic, inexplicabil, o ameţeală care îi cuprinde de fiecare dată când se ating şi care le generează amintiri şi vise din alte vremuri. Dar când s-au mai întâlnit şi ce îi leagă de viaţa şi destinul pictorului rus Vladimir Radskin, ale cărui tablouri le-au intersectat drumurile?

Draga mea cameră foto...

De câteva zile m-a părăsit un tovarăş drag de drum, care mă însoţea mereu prin locurile pe care le colindam şi înregistra, receptiv şi fidel, clipe unice, imagini interesante, informaţii utile şi pe care mă bazam mereu, în orice moment în care putea apărea ceva memorabil… CAMERA MEA FOTO… după o folosire intensă şi, uneori, abuzivă, vreme de 5 ani şi o lună, a clacat… cred că iremediabil.

O purtam mereu cu mine şi vânam peisaje, clădiri, copaci, flori, nori, apusuri, animale, păsări, spectacole, manifestări de tot felul… am colecţii întregi de dvd-uri cu astfel de poze, clipe imortalizate, smulse timpului şi colecţionate atent, impregnate de parfumul vremilor trecute… Mă simt goală, însingurată fără camera mea foto, o caut mereu în geantă ori de câte ori se iveşte ceva interesant şi nu o găsesc… şi apelez atunci la telefonul meu „inteligent”, dar mult mai puţin performant…

Îi duc dorul, o vreau înapoi… DAR… va trebui să-mi cumpăr alta.

„Jurnalul unei fete greu de mulțumit” – Jeni Acterian

De două zile m-a furat lectura unui jurnal intim, dat spre publicare de fratele autoarei, la câţiva zeci de ani de la moartea relativ timpurie a acesteia, la vârsta de 42 de ani. Cartea se numeşte „Jurnalul unei fete greu de mulțumit” – de Jeni Acterian şi cuprinde scrierile sale din perioada 1932-1945, desfăşurate în peste 500 de pagini tipărite. Din câte am înţeles, este vorba doar despre prima parte a jurnalelor sale, care însumează 27 de caiete, aflate astăzi în fondul Acterian din cadrul Fundației Arhiva Culturală Română.

Primele însemnări publicate sunt de la vârsta de 16 ani, din perioada pregătirilor pentru susţinerea examenelor de promovare a claselor terminale de liceu, liceu pe care fusese nevoită să-l întrerupă din cauza lipsei banilor. Ambiţia fetei este de a promova bacalaureatul şi de a urma Facultatea de Litere şi Filozofie şi, în paralel, de a scrie o nuvelă, pe care tot nu reuşeşte să o înceapă.

Am ajuns cu lectura pe la pagina 80 şi vă mărturisesc că autoarea m-a impresionat prin multitudinea cărţilor citite, lecturile ei succedându-se rapid, câte un roman la interval de 1-3 zile. De asemenea, mă regăsesc (sau regăsesc adolescenta care eram) în multe gânduri, trăiri, simţiri, observaţii de-ale ei. Este o fată de o inteligenţă sclipitoare şi o luciditate incredibilă, aparent leneşă şi plictisită, dar extrem de cultă şi de matură pentru vârsta ei.

Abia aştept să avansez cu lectura jurnalului şi poate mai revin cu impresii… Oricum, vi-l recomand cu căldură.

Ernesto Cortazar sau muzica divină

Recent am descoperit muzica de relaxare cântată la pian de Ernesto Cortazar. Mai jos ataşez câteva linkuri de pe youtube:

Povestea blogului

Se spune că orice lucru trebuie să fie început cu… începutul. Dar uneori e atât de greu să găseşti acel început, să te opreşti asupra unui punct din care să începi să desfăşori apoi ghemul ideilor şi să conturezi ceva frumos… Şi e cu atât mai greu cu cât eşti bombardat de idei, întâmplări, amintiri, lucruri pe care ai vrea să le împărtăşeşti cu alţii, lucruri care te bucură, te supără, te intrigă, te răscolesc, te revoltă, te fac să vibrezi, te colorează sufleteşte, te marchează într-un fel sau altul.

Am simţit de multe ori nevoia creării unui spaţiu virtual al meu, dar mereu o alungam pentru că apărea în momentele cele mai nepotrivite. Un blog presupune timp, disponibilitate, dedicare, energie să-l creezi, să-l creşti, să-l îngrijeşti. E, pe undeva, o carte de vizită, o părticică din tine pe care ai decis să o dezvălui celorlalţi.

Recent, am descoperit că Facebook şi discuţiile cu diverşi prieteni în diverse medii mă fărâmiţează, mă condiţionează şi că vreau un spaţiu unitar de exprimare pentru o complexitate de idei.

Şi uite-aşa s-a născut… florentina-gabriela.blogspot.ro

Bun venit în lumea mea!