joi, 19 mai 2011

Povestea blogului

Se spune că orice lucru trebuie să fie început cu… începutul. Dar uneori e atât de greu să găseşti acel început, să te opreşti asupra unui punct din care să începi să desfăşori apoi ghemul ideilor şi să conturezi ceva frumos… Şi e cu atât mai greu cu cât eşti bombardat de idei, întâmplări, amintiri, lucruri pe care ai vrea să le împărtăşeşti cu alţii, lucruri care te bucură, te supără, te intrigă, te răscolesc, te revoltă, te fac să vibrezi, te colorează sufleteşte, te marchează într-un fel sau altul.

Am simţit de multe ori nevoia creării unui spaţiu virtual al meu, dar mereu o alungam pentru că apărea în momentele cele mai nepotrivite. Un blog presupune timp, disponibilitate, dedicare, energie să-l creezi, să-l creşti, să-l îngrijeşti. E, pe undeva, o carte de vizită, o părticică din tine pe care ai decis să o dezvălui celorlalţi.

Recent, am descoperit că Facebook şi discuţiile cu diverşi prieteni în diverse medii mă fărâmiţează, mă condiţionează şi că vreau un spaţiu unitar de exprimare pentru o complexitate de idei.

Şi uite-aşa s-a născut… florentina-gabriela.blogspot.ro

Bun venit în lumea mea!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu