Am scris mai demult acest eseu, pentru un concurs a cărui miză era o bicicletă roșie. N-am câștigat atunci bicicleta, însă am rămas cu povestea. Am regăsit-o astăzi în arhivă și v-o împărtășesc cu mare drag. :)
Amintirile
mele legate de bicicletă nu sunt amintiri trăite, sunt amintiri… VISATE.
Am visat de
atâtea ori în nopţi frumoase şi calde de vară, în nopţi reci şi ploioase ori în
nopţi înzăpezite şi lungi, că mergeam cu bicicleta, în cadre rurale idilice:
cutreierând păduri, pe drumuri de ţară, străbătând lanuri de grâu şi câmpuri
înflorite, pe drumuri de munte, în ciripit de păsărele şi ţârâit de greieri. Am
descoperit apoi oraşe necunoscute, încărcate de istorie şi de monumente, vizitate azi de turişti veniţi din toată lumea să le admire. Mi-am redescoperit
oraşul într-o manieră nouă, pedalând pe bulevarde centrale şi străduţe din
cartiere mărginaşe, dând ture prin parcuri sau pe malul râului. Şi în toate
visele mele eram eu pe bicicleta mea, mereu fericită şi energică, iar dimineaţa
mă găsea cu zâmbetul pe buze şi încărcată sufleteşte.
Adevărul este că
eu nu ştiu să merg pe bicicletă. ÎNCĂ. De câţiva ani îmi doresc enorm să învăţ
asta, dar dorinţa nu a ajuns să se materializeze, din diverse motive: nu aveam o
bicicletă proprie, nu aveam pe cineva care să mă înveţe, nu aveam cu cine să
ies la pedalat… aveam în schimb scuze.
De astăzi zic
stop: vreau să am propriile amintiri TRĂITE despre escapade și peripeții cu
bicicleta, despre lungi plimbări în mijlocul naturii, despre orașe străbătute
pe două roți. Voi învăţa şi voi merge pe propria mea bicicletă, zâmbind tuturor
trecătorilor, cu bucuria că bicicleta cea roşie este cadoul cel mai de preț pe
care l-am primit, după ani de vise şi așteptare.
Știu că lucrurile
în viață se întâmplă cu un scop și că le primești sau le trăiești la momentul
potrivit, atunci când ești pregătit pentru ele. Eu sunt pregătită și îmi aștept
cu entuziasm PRIMA BICICLETĂ.
Bicicleta mea a
primit deja un nume: REDDIE (Roșiuța).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu