Prezent şi amintiri hibernale

A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un fulg, acum a stat./ Norii s-au mai răzbunat. (George Coşbuc – Iarna pe uliţă)

Acestea au fost primele cuvinte care mi-au venit în minte atunci când m-am uitat pe fereastră azi dimineaţă. A început să ningă de ieri, ninge în continuare şi oraşul capătă o alură nouă, una de sărbătoare. Parcă te aştepţi să vină din nou Crăciunul şi Anul Nou. Sau cel puţin aşa erai obişnuit în copilărie… atunci, ninsoarea prevestea sărbătorile. Nu şi în iarna aceasta; nu şi în ultimii ani. Sărbătorile au venit şi au trecut relativ anost, fără pic de zăpadă. Desigur, le-am simţit, ne-am emoţionat, ne-am entuziasmat, dar parcă lipsea CEVA. Lipsea covorul alb aşternut cât vezi cu ochii, pe dealuri, câmpii, case, pe străzi şi prin parcuri…

Stau acum la geam şi privesc fulgii de zăpadă care se cern şi în dansul lor jucăuş ating pământul. Nu este suficient de frig pentru ca aceştia să se depună şi să îngroaşe stratul subţirel format în timpul nopţii. Stau şi îmi amintesc de iernile copilăriei mele, când ieşeam cu sania sau când mergeam la bunici, în sat şi găseam zăpada de un metru. Mă aruncam cu bucurie pe ea şi obişnuiam să fac acele forme de îngeraşi, mişcând în lateral mâinile şi picioarele.

Însă plăcerea mea cea mai mare (şi mai sadică faţă de bunica) era să creez gheaţă. Descoperisem, cu mintea mea de copil, că dacă arunc apă pe trotuare, aceasta îngheaţă şi îmi pot crea cadrul ideal pentru patinaj. Ştiam că nu fac un lucru bun, aşa că acţionam în tăcere, atunci când bunica nu se afla prin preajmă, când trebuia să stea în casă o perioadă mai lungă sau când era plecată la vecine.

Curtea noastră era brăzdată de trotuare lungi, betonate, pe care vărsam apă din găleată, aşteptând cu sufletul la gură să se transforme în gheaţă şi să pot ieşi la patinaj. Aveam şi accesoriile potrivite: nişte papuci de casă de-ai bunicii, închişi în faţă, cu tălpi subţiri şi netede, care alunecau de minune pe gheaţă. Categoric, erau mult mai buni decât ghetuţele mele, pentru că îmi asigurau propulsarea pe o distanţă cât mai mare.

După ce făceam trăsnaia cu aruncatul apei, pândeam momentul potrivit pentru a mă bucura de ea. Ieşeam din casă fuga-fuguţa, încălţată cu galoşii fermecaţi, dădeam câteva ture pe trotuar şi… de cele mai multe ori nu dura mult până eram prinsă şi luată la rost. Bunica îmi atrăgea atenţia că este periculos pentru ea, că poate aluneca atunci când are treabă prin curte sau când merge să hrănească animalele şi îmi strica toată munca aruncând sare pe trotuar. Dar ce argumente şi ce metode puteau convinge un copil să nu se mai joace, să nu se mai distreze?! Aşa că povestea se repeta iar şi iar… din fericire, fără consecinţe neplăcute pentru bunica, care de fiecare dată scăpa teafără şi nevătămată din încercarea de a circula, cu viteza cu care se mişcă oamenii de la ţară când au de lucru, pe un trotuar îngheţat.

Astăzi, bunicii mei dragi sunt morţi. Au trecut de atunci aproape 20 de ani. Am crescut, iar iernile şi-au pierdut farmecul de altădată. Copilul din mine s-a ascuns pe undeva, dar nu a pierit. Îşi aminteşte cu dor şi nostalgie de iernile copilăriei, de bunici, de satul vacanţelor sale…

Şi de poeziile pe care le citea cu atâta drag.

La final, tot versuri hibernale, de data aceasta de Vasile Alecsandri – Iarna.

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,

Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.