Meniul zilei SheChef - recidiva

Ieri am recidivat și mi-am comandat, din nou, meniul zilei la SheChef.

De data asta, oferta era și mai tentantă: aceeași Supă de fasole roșie și vită în stil „Cowboy” cu nachos - pe care pur și simplu o ador, pentru toate aromele delicioase și picante pe care le are – și burrito (un preparat pe care de mult timp îmi doream să-l încerc). Poza era apetisantă, mâncarea trebuie să fie gustoasă, prețul era cunoscut.

Din păcate, însă, nu întotdeauna ceea ce vezi este ceea ce primești. Supa a fost excelentă și o voi lăuda mult timp de acum încolo, oamenii ăștia chiar o știu prepara astfel încât să te ducă în al nouălea cer. V-o recomand din vârful fiecărei papile gustative. :)

Surpriza (neplăcută) a venit însă din partea felului doi. Burrito nu avea carne! Cum să faci burrito fără carne? E un sacrilegiu. Tocmai carnea este ingredientul principal.

După șocul inițial, totuși m-am lăsat convinsă să termin de mâncat burrito-ul vegetarian, care nu avea un gust rău. Dacă putem aprecia fasolea, orezul, ceapa, salata verde (și ardei roșu, ardei verde, coriandru, salsa, iaurt și cașcaval – așa cum au completat cei de la SheChef lista ingredientelor identificate inițial de mine), toate învelite într-o lipie, ca fiind gustoase. Cei de la SheChef au completat pe facebook faptul că ”ieri, carnea a fost la felul 1”.

Acum, eu nu știam că există o regulă în materie de catering sau de bucătărie, în general, care spune că, dacă primești carne la felul întâi, îți iei adio de la carne la felul doi.

Cu atât mai mult cu cât, săptămâna trecută, la același fel întâi (Supă de fasole roșie și vită în stil „Cowboy” cu nachos), felul doi consta în Pește afumat cu mămăligă la grătar și salată de mere. Și cu atât mai mult cu cât burrito, în mod tradițional, se face cu carne.

Cred că era mai indicat să scrie în meniul de pe site ”burrito vegetarian” - nu de alta, dar pentru a evita genul acesta de surprize, când știi și vezi un lucru însă primești altul.

Părerea mea…

SheChef Catering - arta gustului

Trăim pentru a mânca sau mâncăm pentru a trăi? Aceasta este întrebarea.

Ei bine, depinde! Depinde de moment și de oferta culinară. Uneori, nimic nu se compară cu plăcerea de a savura delicatese culinare, cu cât mai atipice, cu atât mai interesante.

Și, pentru că săptămâna trecută s-a deschis SheChef Catering, pentru că am văzut postarea Ioanei Ștef și pentru că am salivat admirând pozele cu meniurile zilei de pe site-ul SheChef, astăzi am cedat ispitei și am comandat mâncare de la ei.

Oferta de azi? Supă de fasole roșie și vită în stil ”Cowboy” cu nachos și Pește afumat ”SheChef” cu mămăligă la grătar și salată de mere.

Am așteptat ceva vreme până a venit mâncarea - deh, nu lucrez în zona centrală, acolo unde au multe comenzi - dar a meritat. Supa a fost absolut delicioasă, peste așteptări. Mi-ar fi greu să descriu fiecare senzație pe care am avut-o, dată de îmbinarea perfectă a gusturilor de fasole, porumb, vită, picant, condimente diverse, dar știu că amestecul de picant și fierbinte (nu mai avusesem răbdare să se răcească puțin) mi-a stors niște lacrimi involuntare! Categoric, supa a făcut toți banii!

Cât despre felul doi... aici este puțin mai complicat. Mămăliga a fost excelentă, peștele - una bucată întreagă macrou afumat - a fost mult prea sărat pentru gustul meu (recunosc, e prima dată când mănânc pește afumat, dacă nu punem la socoteală conservele de macrou afumat în ulei), iar salata a fost ciudățică: rucola, salată verde, felii de măr, alune, stafide și brânză dulce. Consumată împreună cu peștele afumat și sărat, a rezultat o adevărată explozie de gusturi distincte și ciudate. Aici mai trebuie să meditez dacă aș încerca și a doua oară... J

Ca notă generală, porțiile sunt mari și sățioase iar, la cât mănânc eu, puteam lejer să împart meniul cu cineva. I-aș fi dat, totuși, felul doi... pentru că supa ”e a mea... nu o dau la nimenea!” J

Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți vedea meniul de săptămâna aceasta pe pagina lor de internet sau le puteți da like paginii de facebook. 

Duminica Tomii - lumea apusă a satului

Duminica Tomii - prilej de comemorare a morților în satele transilvănene. Zi în care familiile se strâng, cu mic cu mare, pentru a cinsti rudele dragi care acum îşi dorm somnul de veci în cimitirul satului. Momente de tristețe dar și de amintire a clipelor frumoase.

De la an la an, peisajul cimitirului se schimbă. Copacii cresc, florile se schimbă pe morminte, oamenii vin şi pleacă. Familiile îşi pierd unii membri şi li se nasc alţii.

N-am mai fost la mormântul bunicilor mei de 2 - 3 ani; am pierdut șirul lor. Au murit odată cu copilăria mea, cândva demult, atât de demult încât orice amintire de atunci pare mai degrabă povestită decât trăită. Aveam 6 ani. Apoi am avut 12 ani.

Obișnuiam să-mi petrec vacanțele la bunici, într-un sat de câmpie cu case frumos ordonate de-a lungul ulițelor, cu oameni gospodari și cu povești de spus pe laviță în fața casei, la ceas de seară.

Când ajungeam acolo, fetiţa educată, sfioasă și cuminte de oraș se transforma în copilul rebel şi hiperactiv de țară, cu pozne și trăsnăi. De la îmblânzirea găinilor la săritul gardurilor, urcatul în copaci, înghețarea apei pe trotuare, săritul în vârful paturilor frumos aranjate cu dune, țeserea de farse musafirilor - le făceam pe toate.

Era o veselie să le dau de mâncare animalelor, să caut ouăle prin cuibare, să mă joc cu păsăretul curții, să ies în întâmpinarea vacilor și a gâștelor seara, când se întorceau de pe imaș, să merg cu bunica după apă la arteziană. Satul nostru avea pe atunci o singură stradă betonată - ulița principală.

Astăzi, satul și-a schimbat înfăţişarea și oamenii. Străzile au fost asfaltate, marcate cu indicatoare de limitare a vitezei, cu panouri de „sens unic”, cu treceri de pietoni, cu borne kilometrice. Bătrânii lui au murit, unul după altul... S-au stins pe rând, lumânări trecute care au ars - unele intens până la capăt, altele cu pâlpâiri din ce în ce mai slabe, iar altele stinse ca suflate de o adiere bruscă. Nană Nuță, nană Tiță, nană Marișcă, nană Sîlvie, nană Aurică, baci Vian, baci Ghiuriță, Emil, Petrică - sunt tot atâtea nume sonore ale copilăriei mele. Vecini, cunoștințe, oameni vechi. Oameni din trecut. Acum toți își dorm somnul de veci în cimitirul satului. În locuri neștiute de mine. Dar trăiesc în amintirea mea, undeva acolo, aureolați de lumina copilăriei.

Cimitirul se umple treptat de lume şi forfotă. Oameni de la oraș îmbrăcați elegant, unii veniți de departe, împreună cu rudele de la țară, îmbrăcate în straiele lor bune, așează pe morminte flori, pomeni şi ouă vopsite. Zăresc bătrâne în baston, cu cadru, în cărucioare... imagini triste ale unei tinereți apuse. Viitoare nume pe crucile din cimitir. Caractere dârze însă, nedoborâte de vremuri, cu speranțe și credință. Persoane încercate de dureri, de boli, de pierderea celor dragi, dar care au puterea să meargă mai departe, să se roage şi să îi mulțumească lui Dumnezeu că le-a ținut până acum.

Noul preot nu mai ține slujbele și pomenirile pe care le ținea vechiul. Duminica Tomii, celebrată cu ajutorul lui, a căpătat alte valențe. La finalul unei după-amiezi scăldate în soare, lacrimi şi poveşti, slujba de pomenire se încheie, se împart merindele şi se bea în cinstea morţilor. Oamenii se retrag spre casele lor, spre vieţile lor, care îşi reiau cursul suspendat pentru câteva ore. Morţii rămân acolo, să-şi doarmă în continuare somnul de veci, acoperiţi de flori. Anul viitor, rudele îi vor vizita din nou.

S-au schimbat vremurile, m-am schimbat și eu. Încerc să mă regăsesc, să regăsesc copilul care eram, străbătând curtea casei bătrânești, acum lipsite de zarva păsăretului terestru, dar animată de triluri de vrăbiuțe și de explozie de lalele și lăcrămioare. Dau fuga în ulița devenită stradă, la primul sunet de bici care altădată vestea sosirea ciurdelor de la câmp. Alerg pe urmele copilăriei până la colțul uliței, aşteptându-mă să zăresc venind vacile... Dar probabil auzul mi-a jucat feste, pentru că nicio vacă nu-şi face apariţia pe asfaltul cel nou.

Inspir cu jind mirosul de porumb tomnatic depozitat în coșara de lângă uliță a vecinilor, parcurg trotuarul pe care de atâtea ori mergeam în întâmpinarea bunicii care se întorcea cu bidoanele pline cu apă de la arteziană. Fără mugetele care umpleau străzile seară de seară la ora 7, satul pare pustiu. Guralivele găini care la prânz se întreceau în cotcodăceli victorioase sunt acum obosite și picotesc sau ciugulesc agale prin ogrăzi. Satul scăldat în lumina caldă încă a serii pare tăcut și străin. Mă întorc pe același drum, tulburată și nostalgică, agățându-mă de un colț de trecut căruia nu vreau să-i dau drumul, de care mai vreau să țin olecuță. Cât să-mi treacă dorul. Și în acel colț de trecut sunt vii și umplu ulița bătrânii satului. Bătrânii mei...

Experiența Business Days Timișoara – 2014

"Dacă ar fi să caracterizez în şapte cuvinte atmosfera generală a celor două zile Business Days, acestea ar fi: energie, profesionalism, pozitivism, inspiraţie, învăţare, interacţiune şi conectare. A fost un program încărcat, dar deosebit de propice învăţării şi schimburilor de idei şi experienţe."


Puteţi citi întregul articol despre Business Days Timişoara pe site-ul Oradea Toastmasters.

Business Days Timișoara - o dublă premieră pentru mine :)

Au trecut deja aproape două săptămâni de când am participat la evenimentul Business Days de la Timișoara (2-3 aprilie). Însă abia acum au reușit să mi se așeze cât de cât ideile... au fost multe experiențe de asimilat, multe chestiuni la care să reflectez. Cu atât mai mult cu cât experiența de acolo a reprezentat o dublă premieră pentru mine: prima participare la un astfel de eveniment și primul rol de evaluator al vorbitorilor.

Am întâlnit și reîntâlnit oameni interesanți, am purtat discuții edificatoare, am intuit și am învățat.

Am trăit două zile intense, copleșitoare dar incitante. Și cum să nu fie copleșitoare, când cifrele spun totul?! Conform datelor furnizate de organizatori, au fost 1220 participanți înregistrați, 116 speakeri, 156 parteneri și susținători. Iar programul de evaluări: 9-18. Persoane evaluate de mine: 22 de vorbitori la cele două conferințe din prima zi, plus 10 vorbitori la cele două workshop-uri pe care le-am ales. Și nici a doua zi nu a fost mai lejeră: am ascultat 20 de vorbitori la cele două conferințe și 8 la workshop-uri. În plus, am bifat și evaluarea celor 4 moderatori ai workshop-urilor.

Trăgând linie, am adunat 64 de evaluări făcute în 2 zile!!! Abia acum am făcut socoteala și, să vă spun drept, m-a cam speriat. Dacă știam de la început, probabil m-aș fi descurajat... Dar tot aș fi acceptat provocarea. Și chiar nu regret nimic. A fost oboseală, dar și distracție și peripeții. Mai ales peripeții!!! :) Însă în asta constă farmecul vieții, nu?

Și, ca și cum zilele pline nu ar fi fost de ajuns, serile mi le-am condimentat cu participarea la două ședințe Toastmasters în două orașe diferite: Timișoara - miercuri și Arad - joi.

Să revenim însă la Business Days. Am participat la următoarele conferințe și ateliere, încercând, pe cât posibil, să îmbin utilul cu plăcutul (să completez evaluările și să iau și notițe):

CONFERINȚA 1 – Inovația ca și driver al creșterii economice

CONFERINȚA 2 – Excelența ca factor esențial de diferențiere în vremuri turbulente

Workshop 1 – Cum să comunici în mod eficient în situații de criză?

Workshop 6 - Folosirea mediului online pentru succesul afacerii tale

CONFERINȚA 3 – Leadership autentic ca bază a unui management eficient în vremuri

schimbătoare

CONFERINȚA 4 – Performanță și creștere în perioade de criză prelungită

Workshop 10 - Din secretele vânzării cu succes către clienți business

Workshop 13 – Team Engagement – metode moderne de motivare și implicare a echipelor.

Mai jos, câteva pastiluțe din cele două zile:

Organizațiile inovative stimulează sexul între ideile angajaților. - Nicu Zegheanu

Excelența nu admite grade de comparație. - Răzvan Ogîrcin

Fii cu 5% mai bun decât jobul tău. - Alin Gherman

Există trei elemente pe care le avem mereu la noi: zâmbetul, strângerea de mână și încrederea în sine. - Mihaela Stroe

Prețul este ceea ce plătești. Valoarea este ceea ce primești.

Omul este ca și cuiul. Merge atât de departe cât îl lasă capul. - Eusebiu Burcaș

Uneori avem tendința de a folosi cheile noastre pentru a deschide cuferele altora. - Andy Szekely

Unde poți ascunde cel mai bine un cadavru? Pe a doua pagină de Google. - Florin Câmpeanu

Nu este important să comunici, este important să te conectezi. - Diana Vitan Martinaș

Fiecare este autentic în povestea lui. - Sorina Bradea

Imaginea ta de sine definește rezultatele pe care le ai. Schimbă imaginea de sine și vei schimba rezultatele. - Lorand Soares Szasz

Pentru poze, informații, idei, discursuri, urmăriți paginile http://www.businessdays.ro/ și https://www.facebook.com/BusinessDays.

Primăvara mea

Primăvara mea miroase a frezii, a zambile şi a bujori. 
Are iz de pământ reavăn, de iarbă crudă şi de pomi înfloriţi. 
Împleteşte în aer zbor de rândunele, fâlfâit de aripi de berze şi triluri vesele. 
Este colorată de pufuri galbene de boboci, de narcise şi lalele aşternute în covoare pe dealurile oraşului. 
Vine pe nesimţite şi declanşează explozii de viaţă şi de fericire, bucură priviri şi înalţă inimi.

Primăvara mea este cel mai frumos anotimp al sufletului meu.

Povestea primei biciclete

Am scris mai demult acest eseu, pentru un concurs a cărui miză era o bicicletă roșie. N-am câștigat atunci bicicleta, însă am rămas cu povestea. Am regăsit-o astăzi în arhivă și v-o împărtășesc cu mare drag. :)

Amintirile mele legate de bicicletă nu sunt amintiri trăite, sunt amintiri… VISATE.

Am visat de atâtea ori în nopţi frumoase şi calde de vară, în nopţi reci şi ploioase ori în nopţi înzăpezite şi lungi, că mergeam cu bicicleta, în cadre rurale idilice: cutreierând păduri, pe drumuri de ţară, străbătând lanuri de grâu şi câmpuri înflorite, pe drumuri de munte, în ciripit de păsărele şi ţârâit de greieri. Am descoperit apoi oraşe necunoscute, încărcate de istorie şi de monumente, vizitate azi de turişti veniţi din toată lumea să le admire. Mi-am redescoperit oraşul într-o manieră nouă, pedalând pe bulevarde centrale şi străduţe din cartiere mărginaşe, dând ture prin parcuri sau pe malul râului. Şi în toate visele mele eram eu pe bicicleta mea, mereu fericită şi energică, iar dimineaţa mă găsea cu zâmbetul pe buze şi încărcată sufleteşte.

Adevărul este că eu nu ştiu să merg pe bicicletă. ÎNCĂ. De câţiva ani îmi doresc enorm să învăţ asta, dar dorinţa nu a ajuns să se materializeze, din diverse motive: nu aveam o bicicletă proprie, nu aveam pe cineva care să mă înveţe, nu aveam cu cine să ies la pedalat… aveam în schimb scuze.

De astăzi zic stop: vreau să am propriile amintiri TRĂITE despre escapade și peripeții cu bicicleta, despre lungi plimbări în mijlocul naturii, despre orașe străbătute pe două roți. Voi învăţa şi voi merge pe propria mea bicicletă, zâmbind tuturor trecătorilor, cu bucuria că bicicleta cea roşie este cadoul cel mai de preț pe care l-am primit, după ani de vise şi așteptare.

Știu că lucrurile în viață se întâmplă cu un scop și că le primești sau le trăiești la momentul potrivit, atunci când ești pregătit pentru ele. Eu sunt pregătită și îmi aștept cu entuziasm PRIMA BICICLETĂ.

Bicicleta mea a primit deja un nume: REDDIE (Roșiuța).

Despre fericire. Workshop experienţial

Glumeam mai demult pe Facebook că, dacă în acest moment ar veni la mine bărbatul ideal, aș fi nevoită să-l refuz, pentru că sunt extrem de ocupată şi entuziasmată de ceea ce fac. Îmi plac la nebunie atât activităţile mele din timpul liber cât şi evenimentele la care particip!!! 

Weekend-ul trecut a fost dedicat unui atelier denumit Despre fericire.Workshop experienţial, organizat de Pastila psihologică. Acesta a cuprins trei abordări interesante ale fericirii. Sâmbătă, Gabriel Roşeanu ne-a vorbit despre Fericirea - abordare științifică. Stilul de viață și obiceiurile, iar Răzvan Chiriac, printr-o succesiune de întrebări ne-a făcut să găsim răspunsuri pe tema Sinele. Simplitatea lui "a fi". Duminică, au urmat Conștientizarea prezentului, calea spre fericire, tot cu Răzvan Chiriac şi Prin lume - Spre mine. Călătoria spre fericire, atelier ţinut de Iunia Paşca.

Evenimentul a fost organizat pe principiul Gift Economy, ceea ce înseamnă că participanţii au contribuit cu diverse sume de bani, după posibilităţile fiecăruia şi în funcţie de utilitatea pe care au considerat că o are pentru ei atelierul. 

De la Gabriel Roşeanu am învăţat că:

- Fericirea poate fi abordată sub aspect cognitiv (gândire, raţiune) şi afectiv (emoţie, trăire).

- Fericirea este preponderenţa stărilor afective de intensitate medie asupra stărilor negative de intensitate medie.

- Emoţiile apar la nivelul creierului, datorită unor stimuli, dar se manifestă în tot corpul.

- Orice acţiune este întreprinsă fie pentru a declanşa o emoţie pozitivă, fie pentru a fugi de o emoţie negativă.

- Creierul nostru este compus din paleocortex şi neocortex. Paleocortexul funcţionează automat, la nivel inconştient, prin reacţie la stimuli, activând organele interne şi declanşând instinctele. La acest nivel apar emoţiile primare. Neocortexul este nivelul conştient, responsabil cu autocontrolul, cel care respectă reguli şi pune etichete.

- Prin învăţare, asociem anumiţi stimuli cu reacţii fiziologice şi emoţii. Educaţia se bazează pe condiţionarea operantă, adică învăţarea prin consecinţe. Întregul nostru comportament este bazat pe recompense (orice care duce la creşterea frecvenţei comportamentului) şi pedepse (orice care duce la scăderea frecvenţei comportamentului), iar astfel de nasc obiceiurile.

- Când spunem că simţim ceva, ne referim la reacţiile fiziologice interpretate de creier. Fericirea depinde de modul în care gândim, iar gândirea este modelată de mediu. Gândirea poate fi însă remodelată.

- Obiceiurile alcătuiesc stilul tău de viaţă. Tu eşti suma obiceiurilor tale. Dar vestea bună este că obiceiurile pot fi schimbate prin alte obiceiuri. Astfel, fericirea poate fi învăţată, prin reeducare, cu multă motivaţie.

De la Răzvan Chiriac am învăţat că:

- Noi percepem realitatea prin cele cinci simţuri ale noastre şi prin anumite filtre pe care ni le-am construit sau le-am învăţat de-a lungul timpului.

- Prin exerciţii şi întrebări repetate, am încercat să definim ce suntem fiecare, respectiv ce nu suntem şi ce trebuie să facem ca acele cuvinte de după „eu sunt” să ne definească.

- Gândurile, emoţiile, corpul nostru se schimbă în permanenţă. Cine am fost odinioară nu ne mai defineşte. Odată la 7 ani se schimbă în totalitate celulele corpului nostru.

- În ciuda tuturor acestor schimbări, există o constantă, o parte a noastră care rămâne mereu aceeași: eul, conștiința, spiritul, care îndeplinește rolul de observator.

- Orice experiență de viață este neutră în sine, noi suntem cei care îi dăm valențe pozitive sau negative.

- Fericirea înseamnă să fii prezent, să fii conștient că lucrurile se întâmplă fără controlul tău, să le observi; să accepți toate posibilitățile, să elimini filtrele și să fii deschis, să nu încadrezi lucrurile în categorii.

- Detașează-te. Pentru cel care nu are atașamente, viața este trăită pur și simplu și aduce fericire.

De la Iunia Pașca am învăţat că:

- Fericirea nu depinde de mediul în care te afli, ea este și poate fi găsită în tine.

- Respirația profundă, conștientizarea ei duce la relaxare și te trimite în stările alfa și theta.

- Cercetătorii au descoperit că peste tot în lume, indiferent de cultură, de mediu, de gradul de educație al oamenilor, cei care sunt fericiți îndeplinesc trei condiții: trăiesc o stare de flux, de prezență, pasiune, au relații autentice cu familia și cu prietenii și aduc o contribuție lumii.

- Prezența este un element cheie, a fi prezent înseamnă a fi fericit. Viața noastră este ca un cazan alimentat de trei focuri: trecut, prezent și viitor. Neutralizarea încărcăturii emoționale negative din trecut ne ajută să trăim prezentul.

- Trebuie să ieși din zona de confort, pentru a da voie lucrurilor frumoase și miracolelor să vină în viața ta.

- Dacă îți dorești ceva din tot sufletul și zici DA cu fiecare celulă a corpului, universul nu are încotro decât să-ți împlinească dorința.

- Cele patru faze ale durerii sunt negarea, furia, depresia și acceptarea.

- Ideea că avem nevoie de bani pentru a obține ceea ce ne dorim este dar o iluzie.

- Dacă un lucru pe care ți-l dorești este bun pentru tine și e menit să se întâmple, cu siguranță se va întâmpla. Nu te agăța de o idee sau o dorință, detașează-te.

- Nu trebuie să știi cum se va întâmpla, contează doar ce îți dorești.

Despre Iunia simt nevoia să vă spun câteva cuvinte, pentru că am rămas tare plăcut surprinsă de ea. Iunia se defineşte ca fiind „călătoare - educatoare – scriitoare”. Este o minune de fată, care până la vârsta actuală (sub 30 de ani), a călătorit prin peste patruzeci de ţări şi a scris o carte despre experienţele şi descoperirile ei: „Prin lume, spre mine. Un jurnal al devenirii”.

Mi-am dorit să o cunosc încă de anul trecut, când a vorbit la Oradea la evenimentul 11even, unde eu nu am putut fi prezentă. Duminică, am fost cu toţii atât de captivaţi de vorbele ei, de poveştile pe care ni le-a împărtăşit, de carisma ei, încât nu ne-am mişcat de pe scaune aproape 5 ore, fără pauză. M-au impresionat autenticitatea sa, mintea deschisă, privirea inteligentă, emoția și vibrația pe care le transmite și cu care nu poți să nu rezonezi. Eu, una, am plecat de la atelier mai bogată sufleteşte.

Mulţumesc, Iunia!

Mulţumesc, Gabi şi Răzvan!

Concursul de discursuri umoristice organizat de Toastmasters Cluj

Sâmbătă, 22 februarie, colegii noştri din Toastmasters Cluj au organizat un eveniment inedit şi binevenit: primul concurs de discursuri umoristice din România.

După experienţa de la Budapest Laugh and Learn - Conferinţa Europeană de Toamnă a Districtului European 59 Toastmasters (despre care am scris aici), la care am participat alături de echipele din Oradea Toastmasters şi Timişoara Toastmasters şi unde am asistat, prin altele, la concursuri de discursuri pregătite şi improvizate pe teme umoristice, chiar îmi doream să avem şi noi în ţară un astfel de eveniment. Şi mă bucur că el s-a petrecut tocmai la Cluj-Napoca, de care mă leagă amintiri atât de plăcute.

Deşi circumstanţele nu le-au permis colegilor mei din Oradea să fie prezenţi la Cluj, hotărârea mea de a participa, chiar şi de una singură, a fost de neclintit. Şi nu regret. Din contră, sunt încântată, pentru că a fost un eveniment pe cinste. Am râs în hohote, am reîntâlnit persoane dragi şi am cunoscut oameni faini, am legat prietenii, am schimbat experienţe şi impresii.

Colegii din Timişoara Toastmasters şi Toastmasters SatuMare au dat şi ei curs invitaţiei clujenilor, participând unii în calitate de concurenţi, alţii în calitate de membri ai juriului, iar alţii ca spectatori.

Continuarea articolului o găsiţi pe site-ul Oradea Toastmasters.

O seară extraordinară alături de Toastmasters Satu Mare

Membri ai cluburilor Toastmasters din Oradea și Satu Mare

Joi, 13 februarie, echipa Oradea Toastmasters s-a îndreptat în număr mare spre Satu Mare, pentru a participa la ședința comună Toastmasters Satu Mare și Oradea Toastmasters. A fost un bun prilej pentru cele două cluburi de oratorie și leadership de a face schimb de experiență și de a învăța unii de la alții.

Scopul a fost acela de a-i susține și încuraja pe colegii noștri din Satu Mare, pentru ca Toastmasters Satu Mare să își mărească vizibilitatea în plan local și să atragă noi membri, în vederea chartării la Toastmasters International.

Ședința s-a desfășurat în Sala Mică a Consiliului Județean Satu Mare, de la ora 20, și a fost animată de o atmosferă pozitivă, punându-se în valoare însăși misiunea cluburilor Toastmasters: aceea de a crea un mediu de învăţare pozitiv şi de suport reciproc, prin intermediul căruia fiecare membru să îşi dezvolte abilităţile de comunicare şi leadership, toate acestea ducând la dezvoltarea personală, profesională și la creșterea încrederii de sine.

Continuarea articolului poate fi citită pe site-ul http://www.oradeatoastmasters.ro/, aici.

Semințe de fericire - Atelier de grădinărit interior

Pe Sabin Mureșan, organizatorul atelierului Semințe de fericire - Atelier de grădinărit interior, desfășurat sâmbătă la Oradea, l-am cunoscut în decembrie la evenimentul caritabil Dăruirea ca mod de viață, unde ne-a vorbit despre prezența lui în zonele de conflict și despre semințele de fericire. L-am reîntâlnit apoi la evenimentul 5MS - Începuturi, unde a povestit despre construirea căsuței de pământ a familiei sale cu ajutorul voluntarilor și a continuat să mă fascineze, pentru că este o prezență atipică - în sensul bun, desigur. Așa că atelierul său de „grădinărit interior” a venit la fix pentru a afla mai multe din ceea ce are de împărtășit Sabin.

Despre Sabin vă pot spune că este ceea ce se cheamă un „peace-worker” (în traducere, pacificator sau lucrător pentru pace), o meserie despre care puțini români au auzit. Despre activitatea lui de până acum în zonele de conflict puteți citi aici și aici.

Atelierul de sâmbătă, derulat pe parcursul întregii zile, a fost un cadru deschis de învățare participativă și o bună ocazie de înțelegere a modului în care ne creăm propriile stări conflictuale, declanșatoare de suferință, și a modalităților de combatere a lor.

Am început prin a identifica barierele și blocajele care ne împiedică să fim fericiți, am discutat apoi despre nivelurile de conștiință teoretizate de David Hawkins, despre obiceiurile bune, despre impactul deosebit de mare pe care îl au reacțiile noastre și despre importanța de a spune STOP, de a deveni prezenți și conștienți de acele reacții, pentru a le putea controla.

Am aflat că există 5 arii în care o persoană se manifestă în viață, dintre care una sau unele sunt dominante: mintal, fizic, emoțional, social/relațional și spiritual.

Este esențial să ne răspundem la trei întrebări:

                    -  Ce ne face fericiți?

                    -  Ce ne face nefericiți?

           -  Ce am schimba la ceea ce facem?

Odată ce am notat aceste răspunsuri, pasul următor este practica zilnică: 10-30 minute/zi, timp de 3-4 săptămâni, iar după 6-9 luni de practică vom avea implementat un comportament nou.

Dintre ideile cu care am rămas de la acest atelier, vă împărtășesc următoarele:

•  Există patru propoziții cu „puteri magice”:   Iartă-mă!  Îmi pare rău! Mulțumesc!  Te iubesc! Primele două au rolul de a curăța prin asumarea responsabilității, în timp ce ultimele două sunt transformaționale și aduc inspirație divină.
•  Există un circuit între conștient-subconștient și supraconștient, dictat de reacțiile noastre la stimuli, reacții care se traduc fie în dorință, fie în aversiune. Este important să devenim prezenți și conștienți de aceste reacțiile, pentru a le putea controla.
•   Dăruiește, fii disponibil, ajută, ieși din zona de confort! Observă, meditează, roagă-te!
•  Să practici ceva în mod constant este mai importantă decât ce practici.
•   Trebuie să fim atenți la noi și la mediul nostru: Ce apă bem? Ce aer respirăm? Ce consumăm (cu gura, cu ochii, cu urechile etc.)? Cu ce oameni ne înconjurăm?
•   Orice schimbare începe cu noi și este important să ne spunem nouă, în fața oglinzii, următoarele vorbe: Mă iubesc. Mă accept. Mă respect. Mă iubesc - în totalitate.
• Există în univers o lege a oglindirii: ceilalți reflectă ceea ce este în interiorul tău.
• Trebuie să fim recunoscători și să mulțumim pentru ceea ce suntem și ceea ce avem.

Despre semințele de fericire și despre următoarele evenimente ale lui Sabin puteți citi aici.

Mulțumim, Sabin!

5MS - Începuturi

Probabil mulți dintre voi ați văzut pe Facebook, săptămâna trecută, diverse postări care anunțau evenimentul 5MS cu tema Începuturi. Acesta s-a desfășurat vineri, 31 ianuarie, în Stage și a fost o premieră pentru publicul orădean.

Conceptul este inițiat de clujeanul Ovidiu Oltean și a ajuns, ca franciză, în 6 orașe din țară, printre care și la Oradea.

Ideea este una simplă, inedită și atrăgătoare deopotrivă. Sunt 10 vorbitori, care prezintă discursuri pregătite, cu durata de 5 minute fiecare, acompaniate de un suport vizual (prezentare ppt) format din 20 de slide-uri care se schimba automat la 15 secunde. Apoi urmează 5 discursuri improvizate, pentru care moderatorul invită din public 5 persoane, care au la dispoziție 2,5 minute pentru a construi câte un discurs cu ajutorul a 10 imagini slide show. Evenimentul se încheie cu premierea vorbitorilor și a unei persoane din public, dar continuă cu socializare și multă bună dispoziție.

La această primă ediție, ne-au încântat cu discursuri următorii:

1. Richard Susanu - Renașterea

2. Monika Kele - Începuturile din viața mea

3. Eugen Antal - Începuturile aventurii unui fulg de nea

4. Florentina Lăzău - Începuturile - teamă sau curaj?

5. Lucian Hăbășescu - Ultimul început

6. Raul Bochiș - Spărgătorul de gheață

7. Ioana Fodor - Sporturi extreme

8. Peter Kulcsar - Ne controlăm deciziile?

9. Lia Ardelean - Libertate 

10. Sabin Mureșan - Nisip, lut și rock'n'roll

Și invitatul surpriză: Ionuț Breb.

Și daaa, m-am numărat și eu printre vorbitori! Vorbitul în public a fost o premieră pentru mine, dar m-am simțit teribil de încântată de propunere și foarte motivată, așa că nu am putut decât să accept provocarea de a împărtăși cu ceilalți experiențe proprii.

A fost o seară minunată, plină de emoții pozitive, de umor, inspirație și energie, din care am rămas cu sentimente și amintiri frumoase.

Dacă doriți să aruncați o privire peste poze, intrați pe  pagina de facebook 5MS și pe albumul evenimentului.

Felicitări câştigătorilor: Lucian Hăbășescu - locul I, Monika Kele - locul II și Raul Bochiș -locul III.

Felicitări din tot sufletul și organizatorilor: Adina Todea (manager de proiect) și echipa Point Event. Ați făcut o treabă bună, ați avut parte de feedback-uri pozitive și abia așteptăm următoarele voastre evenimente!

Pe cei care nu ați participat vineri sunt convinsă că v-am făcut curioși, iar pe aceia care ați fost acolo precis vă voi întâlni și data viitoare.

Abia aștept să ne vedem la următoarea ediție din luna februarie, cu tema Alb și roșu!

Prezent şi amintiri hibernale

A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un fulg, acum a stat./ Norii s-au mai răzbunat. (George Coşbuc – Iarna pe uliţă)

Acestea au fost primele cuvinte care mi-au venit în minte atunci când m-am uitat pe fereastră azi dimineaţă. A început să ningă de ieri, ninge în continuare şi oraşul capătă o alură nouă, una de sărbătoare. Parcă te aştepţi să vină din nou Crăciunul şi Anul Nou. Sau cel puţin aşa erai obişnuit în copilărie… atunci, ninsoarea prevestea sărbătorile. Nu şi în iarna aceasta; nu şi în ultimii ani. Sărbătorile au venit şi au trecut relativ anost, fără pic de zăpadă. Desigur, le-am simţit, ne-am emoţionat, ne-am entuziasmat, dar parcă lipsea CEVA. Lipsea covorul alb aşternut cât vezi cu ochii, pe dealuri, câmpii, case, pe străzi şi prin parcuri…

Stau acum la geam şi privesc fulgii de zăpadă care se cern şi în dansul lor jucăuş ating pământul. Nu este suficient de frig pentru ca aceştia să se depună şi să îngroaşe stratul subţirel format în timpul nopţii. Stau şi îmi amintesc de iernile copilăriei mele, când ieşeam cu sania sau când mergeam la bunici, în sat şi găseam zăpada de un metru. Mă aruncam cu bucurie pe ea şi obişnuiam să fac acele forme de îngeraşi, mişcând în lateral mâinile şi picioarele.

Însă plăcerea mea cea mai mare (şi mai sadică faţă de bunica) era să creez gheaţă. Descoperisem, cu mintea mea de copil, că dacă arunc apă pe trotuare, aceasta îngheaţă şi îmi pot crea cadrul ideal pentru patinaj. Ştiam că nu fac un lucru bun, aşa că acţionam în tăcere, atunci când bunica nu se afla prin preajmă, când trebuia să stea în casă o perioadă mai lungă sau când era plecată la vecine.

Curtea noastră era brăzdată de trotuare lungi, betonate, pe care vărsam apă din găleată, aşteptând cu sufletul la gură să se transforme în gheaţă şi să pot ieşi la patinaj. Aveam şi accesoriile potrivite: nişte papuci de casă de-ai bunicii, închişi în faţă, cu tălpi subţiri şi netede, care alunecau de minune pe gheaţă. Categoric, erau mult mai buni decât ghetuţele mele, pentru că îmi asigurau propulsarea pe o distanţă cât mai mare.

După ce făceam trăsnaia cu aruncatul apei, pândeam momentul potrivit pentru a mă bucura de ea. Ieşeam din casă fuga-fuguţa, încălţată cu galoşii fermecaţi, dădeam câteva ture pe trotuar şi… de cele mai multe ori nu dura mult până eram prinsă şi luată la rost. Bunica îmi atrăgea atenţia că este periculos pentru ea, că poate aluneca atunci când are treabă prin curte sau când merge să hrănească animalele şi îmi strica toată munca aruncând sare pe trotuar. Dar ce argumente şi ce metode puteau convinge un copil să nu se mai joace, să nu se mai distreze?! Aşa că povestea se repeta iar şi iar… din fericire, fără consecinţe neplăcute pentru bunica, care de fiecare dată scăpa teafără şi nevătămată din încercarea de a circula, cu viteza cu care se mişcă oamenii de la ţară când au de lucru, pe un trotuar îngheţat.

Astăzi, bunicii mei dragi sunt morţi. Au trecut de atunci aproape 20 de ani. Am crescut, iar iernile şi-au pierdut farmecul de altădată. Copilul din mine s-a ascuns pe undeva, dar nu a pierit. Îşi aminteşte cu dor şi nostalgie de iernile copilăriei, de bunici, de satul vacanţelor sale…

Şi de poeziile pe care le citea cu atâta drag.

La final, tot versuri hibernale, de data aceasta de Vasile Alecsandri – Iarna.

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,

Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

Lecția (personală) de început de an

Câteodată ne propunem ceva și ne încăpățânăm atât de tare să obținem acel lucru, ne canalizăm toată energia, toată speranța și încrederea în obținerea acelui lucru, crezând că de el depinde fericirea noastră, încât nici nu concepem să nu se întâmple. De ce să se întâmple? De aia, fiindcă așa mi-am propus eu, fiindcă EU vreau asta. Dar uităm să ne întrebăm: asta este și voia Domnului? Dacă noi ne îndârjim să obținem ceva, oare acel lucru chiar este cel mai bun pentru noi? Este ceva pe care sufletul nostru îl dorește și de care are nevoie sau este doar o dorință a ego-ului nostru, care nu este menită să ne aducă împlinirea visată? Oare nu ne încăpățânăm adesea să obținem cutare și cutare lucru, investind timp, energie, speranțe în ceva care nu ne îmbogățește cu nimic sufletește? Care poate ne desfată doar simțurile sau ne creează o iluzorie stare de bine, fără a ne atinge însă sufletul?

Oare Cineva acolo sus nu știe mai bine ce este potrivit pentru noi și când trebuie să se întâmple? În absența credinței, ne putem face mustrări de conștiință, ne putem întrista pentru că nu s-a întâmplat. Dar poate ar trebui să ne întrebăm: oare a fost să fie? Dacă era să fie, nu s-ar fi întâmplat deja? Și dacă nu s-a întâmplat, de ce nu s-a întâmplat? A fost pentru că noi nu merităm, pentru că nu am făcut suficiente eforturi, pentru că avem ghinion sau poate pentru că, pur și simplu, nu era ceea ce aveam nevoie atunci, la momentul respectiv? Și poate că planurile Sale cu noi sunt altele decât planurile noastre.

Totul se întâmplă dintr-un motiv și cu un scop. Poate pe moment nu îl înțelegem sau refuzăm să îl conștientizăm, însă categoric el există. Cu timpul, vom ajunge să percepem imaginea de ansamblu și să înțelegem de ce nu a fost să fie și, mai ales, ce trebuie să învățăm din asta.

Pentru că fiecare experiență prin care trecem nu este decât o lecție care trebuie învățată. Și dacă ele se repetă, asta înseamnă că nu am învățat încă lecția potrivită.

Indiferent de situațiile prin care trecem, să ne propunem să rămânem optimiști, să vedem jumătatea plină a paharului și să avem încredere că tot ceea ce se întâmplă este, într-un final, pentru binele nostru și pentru dezvoltarea noastră personală. Nu trebuie să înțelegem totul atunci, este suficient să avem răbdare...